Despre noi

Dacă vrei să afli detalii despre activitatea și echipa noastră, ești în locul potrivit

(inclusiv chestii plictisitoare despre organizare, statut și regulamente de funcționare)

Viziune

Să învățăm copiii „cum să gândească”, nu „ce să gândească”.​

Misiune

Să oferim copiilor din București posibilitatea de a juca GO.

Valori

Credem că prin educație construim viitorul, începând chiar cu ziua de azi.

Activitatea noastră

Activitatea Clubului Sportiv 361 este orientată spre promovarea jocului de GO in România, în special în rândul copiilor. Dezvoltând simultan emisfera “logică” și emisfera “artistică”, jocul de GO este un mod excepțional prin care putem ajuta la formarea unor generații care să învețe “cum” să gândească.

Participare la competiții

Clubul Sportiv 361 este membru al Federației Române de GO. Sportivii clubului nostru participă la competiții naționale și internaționale, individual sau ca membri ai loturilor naționale ale României.

Cursuri de GO

Organizăm cursuri de GO pentru copii, structurate pe 3 niveluri de dificultate:

Concursuri și tabere

Echipa noastră organizează concursuri și tabere de GO, în special pentru copii. De asemenea, alături de partenerii noștri, organizăm și participăm la evenimente care promovează jocul de GO în cadrul comunității.

Echipa noastră

Echipa noastră este formată din instructori certificați, jucători și antrenori de cel mai înalt nivel, cu rezultate excepționale pe plan național și internațional.

Mihnea Rădulescu

  • Începători (30 kyu - 15 kyu)
  • Nivel mediu (15 kyu - 5 kyu)

Mihnea este jucător amator (5 kyu) fiind responsabilul nostru principal în ceea ce privește cursurile de GO pentru începători. Mihnea este născut în 1978, are un copil, este instructor de GO și arbitru FRGO. După ce îi învață pe copii primii pași în GO, continuă cu lecțiile de perfecționare de nivel mediu, urmând ca pentru cursurile de nivel avansat să predea ștafeta lui Cătălin, Dragoș sau Popic.

Cătălin Țăranu

  • Nivel avansat (peste 5 kyu)

Cătălin este jucător profesionist (5p). Născut în 1973, are 2 copii, multiple titluri naționale și internaționale, este instructor al Federației de GO Europene și coordonator al loturilor naționale ale României. A fost student la Academia de GO din Japonia sub îndrumarea lui Saijo Masataka. Este jucător profesionist de GO din anul 1997, legitimat în cadrul Asociației Japoneze de GO (Nihon Ki-in).

Cristian Pop

  • Începători (30 kyu - 15 kyu)
  • Nivel mediu (15 kyu - 5 kyu)
  • Nivel avansat (peste 5 kyu)

Cristian Pop „Popic” este jucător amator (7 dan), nivelul maxim la amatori. Prieteni de o viață, amândoi din Vatra Dornei, el și Cătălin Țăranu au disputat mii de partide împreună. Popic este născut în 1974, are doi copii, este în primii 8 jucători din Europa și deține multiple titluri naționale și internaționale. A fost student la Academia de GO din Japonia sub îndrumarea lui Saijo Masataka.

Dragoș Băjenaru

  • Nivel mediu (15 kyu - 5 kyu)
  • Nivel avansat (peste 5 kyu)

Dragoș este jucător amator (6 dan), campion european pe echipe, multiplu campion național și internațional și își dispută cu Popic „cupa și campionatul” României. Dragoș este născut în 1980, are 2 copii și este unul dintre cei mai buni jucători din Europa, concurând de la egal la egal cu profesioniștii europeni. A fost student la Academia de GO din Japonia sub îndrumarea lui Kobayashi Chizu.

Statut şi regulamente

Asociația Clubul Sportiv de GO 361 este fondată în 2009, în baza O.G. 26/2000 (privind asociațiile și fundațiile) și a Legii 69/2000 (Legea Educației Fizice și Sportului). Suntem organizație neguvernamentală, fără scop lucrativ, având ca obiect de activitate desfășurarea de activități pe ramura de GO. Clubul 361 este afiliat la Federația Română de GO, fiind membru cu drepturi depline.

Denumire: Asociația Clubul Sportiv de GO 361
Nr. Reg.: 11461/A/2009
CIF: 25266513
CIS: IF/A2/00080/2009
IBAN: RO23INGB0000999907984858
Sediu social: București, sector 6, Aleea Istru, nr. 3, bl. P3, sc. 4, ap 38

Înființare si înregistrare

Regulamente de funcționare